Istoricul comunei Vama
Așezată între cele două râuri: Moldova și Moldovița, localitatea Vama " străjește" intrarea în Carpații Orientali, respectiv în Transilvania. Numele de "Vama" provine de la așezarea geografică și atribuțiile pe care le-au avut " mai marii vremii" în această localitate, adică la vamă, respectiv vameș.
Istoria scrisă a satului Vama începe cu documentele de danie eliberate de cancelaria domnească a lui Alexandru cel Bun, începând cu anul 1418 când vorbește de Vama de la Moldovița, unde se vămuiau mărfurile care treceau din Polonia în Transilvania și Ungaria. Punctul de vamă era, fără îndoială, mai vechi, preluat de primii domni ai Moldovei de la tătarii care au controlat teritoriul Moldovei între 1241-1359.
Veniturile vămii au fost date mânăstirii Moldovița în 1409, iar în 1411 pe lângă vamă, mânăstirea primește și satul de la vamă, viitorul sat Vama.
Urmașii lui Alexandru cel Bun, fiii și nepotul, Ștefan cel Mare, întăresc dania și precizează hotarele satului. Din documentul de la 11 februarie 1417 aflăm despre "judele Cârste", cel mai vechi locuitor al satului, cunoscut după nume, care îndeplinea funcții administrative și răspundea în fața trimișilor domniei care aveau sediul la Câmpulung.
Locuitorii satului - toți rude între ei - aveau obligații față de mânăstirea Moldovița: zeciuiala din toate produsele gospodăriei și munci la mori, drumuri, reparații, cărăușii (claca), în schimbul cărora foloseau liber lemnul din pădure, puteau defrișa oricâtă pădure pentru a face păscătoare, fânaț sau arătură.
Deși moșia satului aparținea titularului de drept, mânăstirea Moldovița, locuitorii se foloseau de suprafețele de teren obținute în lupta cu pădurea, le lăsau moștenire urmașilor, băieți și fete, le dădeau nume după numele lor sau după destinația terenului, însă nu aveau titlu de proprietate, pământul rămânea mânăstirii Moldovița.
Nu se știe cu precizie de când satul s-a numit Vama, care preia numele instituției de vamă, mutată în secolul al XVI-lea la Câmpulung. Despre denumirea Vama aflăm relativ târziu, în 1582, iar despre vămeni se vorbește tot mai des în documentele secolului al XVII-lea și al XVIII-lea.
Cât timp cererile mânăstirii Moldovița, reprezentată prin egumeni și călugări, au fost moderate, vămenii le-au îndeplinit fără să se ajungă la conflicte. Începând cu secolul al XVIII-lea, când mânăstirea a impus transporturi lungi și grele (sarea de la ocnă, vinul de la Odobești, peștele de la bălțile Prutului), a impus restricții la vânat și pescuit, la vânzarea băuturilor alcoolice și multe alte obligații și interdicții, vămenii au refuzat să se recunoască vecini, au reclamat la domnie purtarea egumenilor. Pretenția mânăstirii de a-i transforma în robi s-a lovit de împotrivirea domniei, care emite mai multe acte ]n care reglementează raporturile dintre mânăstirea Moldovița și vămeni. Totodată au fost date acte de întărire a drepturilor mânăstirii pentru monopolul asupra vânatului, pescuitului, desfacerea băuturilor, pentru perceperea zilelor de clacă (12 la număr, pe an) și zeciuiala din toate și din fân.
Neliniștea vămenilor era amplificată de desele năvăliri și războaie dintre ruși, austrieci și turci, când populația fugea în păduri sau plecau în alte țări.
În conflictul cu Mânăstirea Moldovița, vămenii l-au delegat pe consăteanul lor, Toader Lucan să le apere interesele, dar procesul și Toader Lucan și alți fruntași ca Ioniță Lucan, Grigore Badale, Toader Mândrilă și Ioniță Chiruț au fost pedepsiți cu stricarea caselor și plata unei amenzi.
Începând cu toamna anului 1774 în partea de nord-vest a Moldovei au intrat trupele imperiale habsburgice, care se vor înstăpâni asupra acestei părți de țară, pe care au numit-o Bucovina. Noua stăpânire a desființat cea mai mare parte a schiturilor și mânăstirilor, lăsând mânăstirea Putna, Sucevița și Dragomirna. Mânăstirea Moldovița fiind desființată, vămenii sunt dependenți de stat, stând pe moșia Fondului Bisericesc
De la călătorii străini, dar și de la primul guvernator militar aflăm despre Vama ca sta grupat, în zona unde este Biserica "Înălțarea Domnului", despre curățenia caselor și oamenilor.
Noua stăpânire a anulat dreptul de folosire liberă a pădurii, a introdus legi noi și dări noi, a mărit numărul zilelor de lucru, adăugând 6 zile de prestație, cu care s-a făcut Drumul imperial Suceava - Dorna, în 1808.
În Vama a fost fixată stația de poștă, vama de trecere peste podul de la Moldovița, s-a construit un han și s-a adus armată și diverși funcționari și meseriași străini.
În cadrul revoluției de la 1848-1849, vămenii au cerut, alături de locuitorii satelor Bucovinei, prin deputații aleși, autonomia administrativă și crearea de școli naționale de toate gradele, Adresându-se parlamentului de la Viena și Împăratului, vămenii cereau abolirea clăcii și retrocedarea părților de moșie arendate evreilor.
Bogățiile Bucovinei au fost acaparate de străini, în principal pădurile bogățiile subsolului, întinse suprafețe de teren agricol pe care au fost colonizați străini: germani, evrei și ruteni.
Pe lângă coloniștii veniți din Prisaca, în Vama au fost aduși coloniști germani și evrei. Ei dețineau toate atelierele meșteșugărești și toate prăvăliile, tot comerțul.
În Vama s-au așezat și români veniți din ardeal și Maramureș, dar și câteva familii de ucraineni, care s-au adăugat vechilor familii și s-au integrat repede în comunitatea locală. Dezvoltarea economică, emigrările și colonizările au dus la creșterea populației de la 698 suflete în 1831 la 5306 în 1910, din care 1/3 erau evrei și germani (1468 germani și 618 evrei).
Manifestările conștiinței naționale românești s-au concretizat în Vama prin întemeierea, în 1860, a școlii populare, a Cabinetului de lectură (1894), a casei naționale (1910), a băncii populare de tip Reiffeissen (1899) care se leagă de numele cantorului Nicolae Lucan.
Vămenii au participat și la actul unirii Bucovinei cu România, având reprezentanți în congresul general al Bucovinei, întrunit la 28 octombrie 1918 în Sala Sinodală a Palatului Metropolitan din Cernăuți.
În perioada interbelică în Vama se continuă procesul dezvoltării economice, apar întreprinderi noi (Fabrica "Molidul", Fabrica de cherestea), deși principala ocupație a locuitorilor rămâne creșterea vitelor, cultura plantelor, lucru la pădure și meșteșugurile casnice care alcătuiesc ocupații tradiționale.
Evenimentele politice din 1938-1940, pierderile teritoriale, declanșarea celui de-al doilea război mondial, plecarea germanilor și deportarea evreilor din Bucovina și Basarabia în Transnistria, pierderile și distrugerile suferite în timpul războiului, au dus la modificarea peisajului politic și instaurarea regimului dictatorial comunist (1947 -1989).
Evenimentele din 1989 care îndepărtează regimul comunist, au dus, printre altele, la încetarea activității economice în întreprinderile de stat, la șomaj și la orientarea spre alte activități, printre care, un loc principal îl ocupă turismul.
Materializarea programelor forțelor politice din spectrul politic din comună, va contribui la creșterea gradului de cultură, civilizație și confort. Se speră că și Vama va beneficia de fonduri externe, care să accelereze progresul general într-o localitate, care s-a vrut să rămână comună rurală.

